Despre

Despre Editura LITERA

În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. Se împlinesc, așadar, anul acesta, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat peste 4000 de titluri, într-un tiraj total de aproape 46 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte. Îți mulțumim că ne ești alături și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.

Litera, 25 de ani. Un sfert de secol de cărți!

www.litera.ro

Despre SIVECO Romania

SIVECO Romania este liderul caselor româneşti de software şi unul dintre liderii regionali de succes în domeniul eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment și eBusiness din Europa Centrală şi de Est. Compania dezvoltă şi exportă soluţii IT şi proiecte de consultanţă cu valoare adăugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

Compania a fost înfiinţată în 1992 şi are, la nivel internaţional, peste 1.000 de angajaţi.

Adresându-se organizaţiilor private şi publice, SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice complexe şi de mare amploare.

Soluţiile SIVECO Romania contribuie la reducerea decalajelor digitale şi îmbunătăţesc activitatea multor instituţii publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul de Finanţe.

De-a lungul celor 22 de ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu peste200 de premii interne şi internaţionale.

Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.siveco.ro, www.facebook.com/siveco şi www.linkedin.com/company/siveco-romania.

Despre autorii manualelor

La elaborarea manualelor au contribuit psihopedagogi, specialişti în proiectarea învăţării, programatori, graficieni, designeri şi un colectiv de profesori cu o bogată experiență în realizarea de manuale și de programe școlare pentru învățământul primar: Gabriela Bărbulescu, Daniela Beşliu, Elena Niculae, Florentina Chifu.

Vocea manualelor

Pentru ca lumea jocului în care intră copiii să fie mai atractivă, vocea manualelor digitale este doamna Stela Popescu, o actriță inconfundabilă, cu o voce caldă și apropiată de cei mici.